Afaceristul Ciprian Nistor, soţul mulatrei Laurette, a fost condamnat recent la 15 ani de închisoare cu executare pentru fraudă, şi toată lumea s-a gândit cum a suportat vedeta vestea că îşi va petrece singură o bună bucată din viaţă. Laurette e căsătorită de doar câteva luni cu omul de afaceri şi este optimistă că va putea să-l păstreze acasă, mizând pe faptul că pedeapsa nu este definitivă.
Laurette şi-a expus poziţia pe reţeaua de socializare, explicând pe larg noţiunile de drept care stau la baza raţionamentului ei.
”Va mulţumesc tuturor care aţi fost alături de mine şi m-aţi susţinut necondiţionat atunci când am trecut prin momente mai puţin plăcute din viaţa mea.
Doresc sa va împărtăşesc câteva rânduri. Sunt respectata şi apreciata în fiecare zi de soţul meu, mă simt împlinita ca l-am întâlnit în viaţa mea şi consider că atunci când am luat aceasta decizie de a-mi uni destinul cu el am făcut-o cu înţelepciune şi ca aşa a vrut Dumnezeu sa fie dat. Vreau sa fim împreuna şi la bine şi la greu. Este adevărat faptul ca soţul meu a primit o condamnare în PRIMA INSTANŢĂ de 15 ani închisoare pentru infracţiuni economice, dar care nu este definitiva şi la care s-a făcut apel, mai exact la o pedeapsa de 8 ani închisoare a primit un spor de 7 ani închisoare ca urmare a îmbinării în defavoarea lui a unor prevederi din codul penal nou, privind sporul şi a unor pedepse primite în baza codului penal vechi care prevedea o pedeapsa de 3 ori mai mare decât din legea actuala, dar sunt convinsă ca la judecarea apelului se va lămuri aceasta situaţie şi ca în curând soţul meu va veni acasă si va fi alături de mine şi de copiii noştri. Va mulţumesc pentru susţinere şi pentru telefoanele primite însă fiind foarte ocupată cu noul proiect nu pot răspunde”, a scris Laurette pe Facebook.